Țăranul Geto-Dac care a ajuns împăratul Romei: De la văcar, la conducător al unui imperiu

În istoria Imperiului Roman, destinele impresionante nu sunt neobișnuite, dar puține sunt la fel de fascinante ca povestea lui Galerius. Născut în provinciile de la sud de Dunăre, acest dac ajunge să fie unul dintre liderii de frunte ai Romei, visând la întemeierea unui nou imperiu.

Aflăm astfel cum un simplu văcar dacic a reușit să transforme destinul său într-unul de putere imperială, dar și cum această urcare a venit cu prețul unor controverse și conflicte profunde.

De la văcar la împărat: Ascensiunea lui Galerius

Galerius s-a născut în jurul anului 250 d.Hr., în zona de sud a Dunării, pe teritoriul actual al Serdica (Sofia) sau Zajecar. Provenind dintr-o familie modestă, tatăl său fiind un agricultor și el posibil dac, Galerius a început ca văcar. Însă destinul său urma să fie mult diferit de cel al părinților săi. Adolescentul a părăsit viața rurală și s-a înrolat în armata romană în timpul împăratului Aurelian, în jurul anului 270 d.Hr. Timpul și efortul depus în cariera sa militară i-au adus recunoaștere și avansare rapidă în rândurile armatei.

Așadar, calitățile sale excepționale nu au trecut neobservate, iar în 284 d.Hr., împăratul Dioclețian l-a remarcat și l-a numit comandantul gărzii personale. Galerius a continuat să urce pe scara ierarhică, fiind numit prefect al pretoriului și administrând provincia Scythia Minor în 286 d.Hr. În această nouă poziție, Galerius a demonstrat abilități remarcabile în apărarea teritoriilor de atacurile barbare, consolidându-și astfel reputația ca un lider militar de excepție.

Cariera militară și persecutarea creștinilor

În 293 d.Hr., Galerius a fost numit Cezar al lui Dioclețian, devenind astfel un adjunct al împăratului. Pentru a se apropia și mai mult de împărat, a renunțat la soția sa și s-a căsătorit cu fiica lui Dioclețian, Fortunata. În această nouă funcție, Galerius a continuat campaniile militare, inclusiv în Egipt, unde a înfrânt o răscoală și a cucerit Alexandriei, obținând titlurile de Thebaicus și Aegypticus. Însă, cea mai notabilă victorie a sa a fost în 297 d.Hr., împotriva sassanizilor din Persia, unde a reușit să-i înfrângă pe perși, să captureze haremul și tezaurul regelui Narses.

Deși și-a consolidat poziția de lider militar, Galerius a devenit cunoscut și pentru persecuțiile sale împotriva creștinilor. Începând cu 303 d.Hr., el a ordonat măsuri drastice împotriva creștinilor, inclusiv dând foc Palatului Imperial și aruncând vina pe aceștia. Persecuțiile sale au fost severe și au marcat o perioadă de intensă opresiune religioasă.

Visul unui Imperiu Dacic și moartea lui Galerius

Galerius a manifestat o dorință arzătoare de a răzbuna neamul său dacic. Autorii latini, cum ar fi Lactantiu, povestesc despre modul în care Galerius a încercat să compenseze pentru bogățiile pierdute de daci în urma cuceririlor romane ale lui Traian. Se spune că Galerius a aplicat taxe severe romanilor și a demonstrat un comportament despotic ca răzbunare pentru trecutul strămoșilor săi. Mai mult, Lactantiu susține că Galerius a încercat să transforme Imperiul Roman într-un Imperiu Dacic, propunând chiar schimbarea numelui imperiului.

Descris ca fiind „înalt de stat, uriaș în cărnuri” și „revărsat și umflat până la o grosime înspăimântătoare”, Galerius a murit în 311 d.Hr., după o suferință îndelungată cauzată probabil de cancer de intestine. În ultimele sale zile, a emis un edict de toleranță pentru creștini, marcând astfel o schimbare în politica sa persecutorie. A fost înmormântat în ținuturile natale, lăsând în urmă un moștenire complexă și ambivalentă în istoria Romei.

Povestea lui Galerius este una de contraste extreme: de la modestia originilor sale la puterea imperială, și de la campion al victoriilor militare la persecutor al creștinilor. Destinul său ne arată cum chiar și cei mai neașteptați indivizi pot schimba cursul istoriei, și cum ambițiile personale pot lăsa amprente adânci în legendele imperiilor.